Chirurgie dentară
Chirurgie dentară
În cadrul Chirurgiei dento-alveolară regăsim următoarele intervenții:
- extracții complicate ale molarilor de minte
- descoperirea și ancorarea dinților incluși
- rezecția unor granuloame sau chisturi maxilare
- augmentarea osoasă sau adiția de os
- intervenția de lifting de sinus
- intervențiile chirurgicale parodontale
Extracția molarului de minte
Măseaua de minte este al treilea molar care apare pe arcadă, în mod normal avem 4 astfel de molari, doi superiori și doi inferiori, sunt ultimii molari care erup pe arcadă dentară și au rolul de a mestecă, a tăia și a fărâmiță alimentele consumate.
În general, molarii de minte apar între 17 și 21 ani, însă există și excepții, aceștia pot să erupă cu mult mai târziu. Sunt persoane care nu au 4 masele de minte, ci doar câteva sau pot să lipsească toate cele 4 fără a crea o anumită problema persoanei.
Molarii de minte trebuie extrași atunci când:
- erup parțial / molari semi incluși, adică o parte din măsea rămâne în gingie și o parte se poate vedea în cavitatea bucală. Pentru că erup în zona cea mai posterioară din cavitatea bucală, cel mai în spate, din cauza spațiului insuficient sunt greu de igienizat și de tratat. Alimentele rămân între măseaua de minte și gingie, atunci apar inflamațiile gingiei și durerile la acel nivel și ulterior apare caria dentară care avansează foarte repede. Toate aceste lucruri duc la indicația de extracție a acestui molar.
- când nu au suficient spațiu să se dezvolte. Atunci când măselele de minte nu au suficient spațiu să se dezvolte normal, pot să își facă loc cu forță. Se împing în molarii de lângă ei, astfel în timp apar așa numiții dinți încălecați afectând ulterior și măseaua de lângă ei.
- când sunt în totalitate incluși. În general aceștia au o poziție nefavorabilă în os și pot da dureri și complicații celorlalte masele de lângă ei. În aceste cazuri aceștia nu mai erup, rămân incluși în os și pentru prevenirea complicațiilor au indicație de extracție cât mai precoce.
În concluzie, extracția acestor molari de minte incluși sau semi incluși este bine să fie făcută de către un medic chirurg. Pașii pentru această intervenție chirurgicală de extracție a acestor molari sunt:
- se face o incizie la nivelul gingiei pentru a ajunge la dinte sau la os, în cazul molarilor semi incluși sau incluși
- îndepărtarea osului care blochează accesul la rădăcina dintelui, se creează așa numită „fereastră osoasă” cu ajutorul unei freze
- se taie molarul în două secțiuni pentru a ușura extracția acestuia
- se îndepărtează molarul
- se curată locul extracției
- se închide incizia cu ajutorul gingiei care va fi cusută
- se roagă pacientul să muște pe un pansament steril în acea zona pentru prevenirea sângerărilor
Toată această intervenție chirurgicală se desfășoară sub anestezie locală, că pacientul să nu resimtă durere în acele momente.
Adiția osoasă înseamnă adăugare de os acolo unde este necesar în cavitatea bucală după un consult de către medicul stomatolog. Avem nevoie de adiție osoasă în cazul înserării unui implant sau realizării unei punți dentare atunci când osul de susținere este insuficient.
Cauzele care duc la scăderea nivelului osos numit medical „resorbție osoasă” sunt:
- boală parodontală
- infecții osoase și gingivale
- traumatisme
- chisturi și tumori maxilare
Adiția osoasă este o tehnică modernă , eficace și sigură, de tratare și stimulare a creșterii masei osoase la nivelul mandibulei și a maxilarului. Țesutul osos are capacitatea de a se regenera și de a crește, așa că plasarea strategică a unor grefe osoase duc la stimularea creșterii osului exact acolo unde este nevoie.
Odată plasată grefă de os, țesutul are nevoie în medie de 6 luni pentru a se regenera înainte de a putea face un implant.
Grefă osoasă reprezintă acea bucățică de os care poate să fie reprezentată de os natural sau de un biomaterial compatibil cu osul natural și se plasează în locul unde este nivelul osos este scăzut.
În concluzie, adiția osoasă:
- oferă suportul ideal pentru implanturile dentare
- crește longevitatea dinților naturali și a implanturilor
- creează un aspect gingival natural, că formă și nivel
- îmbunătățește estetică și echilibrul vizual
- îmbunătățește igienă dentară
Extracția dinților posteriori de la maxilarul superior permite că sinusul maxilar, care în mod normal se afla deasupra acestor dinți, să-și mărească volumul, ocupând osul. Implanturile nu pot fi inserate în sinus, adică în aer (sinusul este o cavitate plină cu aer tapetata de o membrană sinuzală foarte subțire, reprezentată în imagine cu alb) și de aceea, procedura vizează refacerea volumului osos în această regiune. Această manoperă presupune ridicarea membranei sinuzale și dezlipirea acesteia de pe osul maxilar, iar în spațiul creat se adaugă os pentru creșterea nivelului osos în vederea înserării unui implant. Este o intervenție care se efectuează de medicul specialist chirurg sub anestezie locală , fără că pacientul să resimtă durere.
> 16 ANI
DE EXPERIENȚĂ
> 2000
TRATAMENTE
ORTODONTICE
> 8000
PACIENȚI FERICIȚI
99,99 %
ZÂMBETE DE
MULȚUMIRE
STOP CĂUTĂRII.
NOI READUCEM ZÂMBETE
Boala parodontală (PARODONTOZA) – Ce înseamnă boala parodontală?
Boală parodontala numită „PARODONTOZA” este o afecțiune cronică a gingiei, de tip inflamator. Parodontopatia se manifestă la nivelul gingiei, al osului și al ligamentelor ce susțin dintele in os, astfel cu timpul , duce la pierderea dinților prin distrugerea gingiei, osului și al ligamentelor.
Etapele de apariție ale parodontozei
În prima faza apare inflamația gingiei – „GINGIVITĂ”. În mod normal gingiile sănătoase sunt ferme și au o culoare de roz pal, în schimb gingivită modifică consistența gingiei, devine moale de culoare roșu-violaceu, sângerează foarte ușor la periaj sau la mestecarea anumitor alimente.
În a două faza, gingia începe să se retragă de pe dinți iar pacienții afirma că dinții s-au alungit, acest fenomen este din cauza gingiei care se retrage foarte mult, scade, iar rădăcina dintelui începe să se vadă cu ochiul liber în cavitatea bucală și da acest aspect de „dinte alungit”. Tot în această faza, osul începe să să se îmbolnăvească și începe și el să scadă, să se retragă, formându-se între os și dinte acele pungi numite „pungi parodonlate” în care se află tartru, bacterii și fragmente de os necorzat.
În ultima faza, dinții de vin foarte mobili, deoarece nu mai prezintă os și ligamente să îi susțină și atunci se ajunge la extracția acestora.
Diferența dintre placă bacteriană și tartru
În cavitatea bucală sănătoasă se găsesc peste 700 de tipuri de bacterii, majoritatea lor inofensive. În mod normal aceste bacterii nu cauzează probleme însă, în anumite circumstanțe pot deveni dăunătoare. Acest lucru se întâmplă atunci când stratul de bacterii și resturile alimentare – numit „PLACĂ BACTERIANĂ” nu sunt îndepărtate în totalitate prin periajul zilnic. Dacă placă bacteriană se lasă să se acumuleze, ea formează un substrat favorabil pentru înmulțirea bacteriilor parodontale. Fără tratament, boală parodontala se poate agrava pe măsură ce placă bacteriană de vine dura – în acest stadiu apare „TARTRU”.
Ce reprezintă tartrul dentar
Tartrul reprezintă bacteriile acumulate în timp până în momentul în care acestea devin dure și nu se mai pot îndepărta prin simplul periaj. Atunci trebuie să intervină medicul stomatolog pentru îndepărtarea acestor plăci de tartu care irită, inflamează gingia și duc la boală parodontala, că după, să intervină medicul specialist parodontolog pentru stabilirea unui plan de tratament corect pacientului care suferă de boală parodontala.
Cauzele bolii parodontale
- local: TARTRUL, fumatul, carii netratate, obiceiuri vicioase, lipsa dinților, etc.
- general: la pubertate, menstruație, SARCINA, menopauza, utilizarea de anticoncepționale, etc.
- boli sistemice: DIABET ZAHARAT, ANEMIE, hipovitaminoza C, leucemie, pemfigus, lichen plan, etc.
Diagnosticul bolii parodontale
Diagnosticul de boală parodontală este simplu și se bazează pe un examen stomatologic, în care se stabilește prezența plăcii bacteriene, al tartrului, al pungilor parodontale și a mobilității dentare. Pentru o programare la un simplu consult de rutină sau pentru un consult de specialitate la medicul specialist de parodontologie noi va suntem la dispoziție, aici – https://perfectdent.ro/contact/
Boală parodontală poate să fie prevenită, în mare măsură, dar există și situații în care această avansează și se ține sub control alături de medicul stomatolog și de către pacient.
Tratamentul bolii parodontale
Tratamentul este complex și urmărește încetinirea evoluției bolii. În funcție de severitatea afectării, există mai multe metode de a trata boală parodontală.
În faza incipientă, tratamentul nechirurgical poate da rezultate bune:
- detartrajul: elimina tartrul și bacteriile de pe suprafață dintelui și de sub gingie; aici se pot utiliza atât aparate cu ultrasunete cât și instrumentar manual.
- netezirea radiculara: înseamnă netezirea porțiunii de rădăcina care este expusă în cavitatea bucală pe care s-au ancorat tartrul și placă bacteriană.
- folosirea de substanțe anti microbiene și antibiotice: apă de gură cu antibiotic sau anumite paște cu antibiotic recomandate de medicul stomatolog.
- cel mai important: se continuă cu periajul zilnic de două ori pe zi, cel mai indicat la acești pacienți este periajul după fiecare masă, folosirea atei dentare și a apei de gură.
În fazele mai avansate ale bolii sunt mai multe proceduri de tratament:
A. Operația cu lambou: se fac incizii la nivelul gingiei, această de îndepărtează de pe os pentru a avea medicul o vizibilitate foarte bună la rădăcinile dinților și se chiuretează pungile parodontale, acele cavități aflate între os și rădăcina dintelui pline cu baterii și tartru. Dacă boala parodontala a cauzat pierdere de masă osoasă, osul alveolar în care este prins dintele fiind denivelat, poate fi reconturat înainte de sutură țesutului gingival, adică repoziționarea gingiei și coaserea acesteia.
B. Grefă de țesut moale: dacă retragerea gingiei este semnificativă, este nevoie de înlocuirea acesteia. Acest lucru se face prin prelevarea unei mici zone de țesut gingival din cerul gurii sau o altă sursă și atașarea ei în locul afectat. Această procedura acoperă rădăcinile expune ale dinților, reducerea pierderii și retragerii gingiei, contribuind și la aspectul danturii.
C. Grefă de os: când boală parodontală a avansat și a distrus osul alveolar din jurul dintelui de apelează la grefă de os, înlocuirea osului distrus cu un altul sănătos. Grefă poate să fie compusă din mici fragmente de os din osul propriu al pacientului sau din os sintetic. Grefă de os ajută la fixarea dinților în locația proprie și previne pierderea acestora. În plus, ajută la regenerarea osului natural.
D. Regenerarea asistată a țesutului: regenerarea osului care a fost distrus de parodontopatie se face prin inserarea unei bucăți de material biocompatibil între osul existent și dinte. Materialul previne intrarea de țesut nedorit în zona afectată, permițând osului să crească din nou.
În restul tratamentului, pacientul trebuie să fie cooperant și să se prezinte la medicul stomatolog pentru control și detartraj și chiuretaj sub gingival atunci când este cazul cel puțin o dată la 6 luni. Pot fi necesare și aplicații locale de substanțe medicamentoase anti inflamatoare, anti microbiene sau administrarea de antibiotice pe cale orală.
Rezecția apicală
Problemele la rădăcina dinților, în special la apexul dentar (vârful rădăcinii), nu ar trebui ignorate, întrucât ele pot fi un semn al bolii parodontale, care în final pot duce la pierderea dinților.
În cazul în care apare o problema gravă la nivelul rădăcinii dinților (granuloame sau chisturi dentare) medicul poate să recurgă la rezecția apicală. Această este o procedura chirurgicală prin care se taie vârful rădăcinii și se îndepărtează împreună cu țesutul osos înconjurător afectat, astfel încât dintele să fie salvat. În cazul în care nu se face rezecția apicală, dintele ar trebui extras.
Tratamentul se începe întotdeauna cu tratamentul sau re tratamentului endodontic (de canal) la microscop. Ulterior se realizează rezecția apicală care constă într-o mică intervenție chirurgicală. Se începe cu anestezia locală, incizia la nivelul dintelui de tratat, îndepărtarea gingiei pentru vizualizarea osului, țesutul inflamat va fi îndepărtat odată cu vârful rădăcinii dintelui care a fost inițial tratat endodontic, în locul vârfului înlăturat se aplică un material pentru sigilarea rădăcinii de mediul înconjurător. Gingia este apoi repoziționată și cusută.
Firele se îndepărtează după 7 zile, iar indicațiile postoperatorii vor fi dată de medicul chirurg.
Ulterior se mai face o vizită la 3, 6 sau 9 luni în funcție de starea pacientului, pentru a verifica dacă osul s-a refăcut corespunzător.
Recuperarea după rezecția apicală este rapidă și fără complicații și este recomandat că imediat după să ai o igienă dentară corespunzătoare, atât pentru păstrarea dinților sănătoși cât și pentru o vindecare mai rapidă.
Dinții se vor peria cu blândețe fără a apasă foarte tare pe periuță mai ales în zona operată, deci nu trebuie neglijată această zona.
Descoperirea și ancorarea / extracția dinților incluși
Dinții incluși pot apărea atât la dinții de lapte cât și la cei permanenți, dar cel mai frecvent la cei permanenți.
În afară molarilor de minte, fenomenul apare frecvent la canini și incisivi, însă poate să apară la oricare alt dinte. Sunt cazuri frecvente când există dinți supranumerici (adică în plus față de dintele normal) și care poate să blocheze erupția dintelui permanent.
Cel mai frecvent dinte supranumerar apare pe mijlocul arcadei superioare, între cei doi incisivi centrali ce poartă numele de meziodens și poate bloca sau nu erupția unuia dintre cei doi incisiv centrali.
De aceea se recomandă că în jurul vârstei de 7 ani să programați o vizită la medicul ortodont care pe baza unei radiografii va semnalează dacă sunteți într-o astfel de situație.
În acest caz recomandăm extracția dintelui în plus (supranumerar) de către medicul chirurg, intervenție care se realizează în cabinet sub anestezie locală, ulterior așteptăm erupția spontană a dintelui ce trebuia să erupă normal pe arcadă dentară…
Timp de 6 luni dacă nu se observă radiologic nicio modificare, se recomandă descoperirea și ancorarea dintelui inclus și tracțiunea acestuia cu un aparat dentar.
Există o mare frecvența a caninilor permanenți superiori să rămână incluși în osul maxilar. Aceștia se găsesc în diferite poziții în os:
- atunci când aceștia sunt într-o poziție nefavorabilă, aproape orizontală, se recomandă extracția lor.
- atunci când sunt situați mai aproape de arcadă și au o poziție ușor oblică se recomandă
- descoperirea acestora și ancorarea lor, ulterior aduși pe arcadă ortodontic în poziția normală.
Procesul de descoperire constă într-o intervenție de decupare a gingiei și osului, descoperim suprafață dintelui inclus pe care lipim un bracket metalic de care este prinsă o sârmă metalică ligaturată. Gingia va fi repoziționată și cusută cum a fost inițial, iar sârmă metalică se prinde de aparat ortodontic care există de dinainte pe dinți.
Pacienți Fericiți
