Cariile la nivelul dinților de lapte

Cariile la nivelul dinților de lapte
Ce sunt dinții de lapte sau dinții temporari?
Sunt primii dinți care apar pe arcade, începând cu vârsta de 6 luni până la 2,5 ani, urmând a fi înlocuiți complet de către dinții definitivi între 6-12 ani.
Este important să-i tratăm dacă se schimbă?
Este o întrebare care ne este adresată frecvent de către părinți, care au impresia că dacă oricum cad, dinții de lapte nu mai trebuie tratați.
Însă este important ca părinții să conștientizeze că sănătatea dentară a copiilor necesită o atenție deosebită încă de la primele luni de viață, mai exact de când apar primii dințișori.
Aceasta este o condiție esențială și obligatorie pentru ca la maturitate, adultul să se poată bucura de o dantură frumoasă și sănătoasă.

Ce sunt cariile?
Sunt leziuni care apar în smalțul dentar, țesutul de la suprafața dintelui care are rolul de a-l proteja.
Primul stadiu al cariei, petele albicioase sau demineralizările, apar atunci când bacteriile din cavitatea bucală creează un strat subțire pe suprafața dinților denumit placa dentară. Aceasta este cauzată de consumul în exces al alimentelor și sucurilor dulci, fără să existe o igiena corespunzătoare la nivelul dinților și gingiilor.
În forma incipientă , de pete albicioase, nu exista simptome, dar ele pot evolua ducând la apariția unor cavități în smalț (cariile dentare)
Ce simptome pot apărea?
- durerea dentară este principalul simptom care apare când există o carie
- durerea poate deveni ascuțită, intensă, atunci când copilul mănâncă sau bea alimente fierbinți / reci / dulci
- pete albe, maronii sau negre pe dinți
- abces dentar (o umflătură la nivelul gingiei când există infecție)

Cum tratăm cariile dentare la copii?
- În faza incipientă de pată albicioasă, ea este reversibilă dacă medicul efectuează un tratament corespunzător cu lacuri protective cu fluor aplicate periodic
- Atunci când există leziune carioasă (gaură în dinte) trebuie curățată și aplicată o obturație (plombă)
- Dacă caria a ajuns la pulpa dentară (nerv)trebuie efectuat un tratament de canal, îndepartare a nervului și aplicată obturația de canal.
- Când cariile sunt extinse uneori necesită extracția dintelui de lapte. În acest caz este recomandat să fie consultat și medicul ortodont, acesta poate decide dacă este nevoie de aplicarea unui menținator de spațiu (dispozitiv care are rolul de a menține spațiul până erupe dintele definitiv)
Cum prevenim cariile dinților de lapte?
- Spălatul de dinți de 2 ori/zi cu o pastă de dinți cu fluor, adaptată vârstei, trebuie să fie o regulă. Acesta trebuie efectuat de la apariția primilor dințișori, la început de către adult până la 2-3 ani, apoi de către copil dar sub supravegherea și prin completarea de către părinte
- Ața dentară pentru igiena spațiilor dintre dinți
- După spălatul de seară, copilul NU MAI CONSUMĂ peste noapte lapte , ceai îndulcit..etc doar APA
- Controale periodice la medic
- Limităm consumul de alimente și sucuri dulci , mai ales a celor lipicioase (cereale, caramele, biscuiți dulci lipicioși, sucuri)
Programează și tu o vizită cu copilul tău pentru un consult efectuat de către medicii noștri specializați în pedodonție, Dr. Miruna Tobescu sau Dr. Laura Mircea