Retracția gingivală (Retragerea gingiilor): cauze, tratamente și soluții de îngrijire

Retracția gingivală este un proces treptat care presupune retracția gingiilor din poziția naturală inițială pană la rădăcină, expunând-o.
Un efect al acestui fenomen este alungirea dinților, crește vulnerabilitatea la atacul carios ,expunerea rădăcinilor la iritanții externi și apariția sensibilității dentare.
Dinții cei mai afectați sunt caninii și premolarii dar pot apărea la orice dinte.
Cauzele retracției gingivale:
În mod normal la toate persoanele , o dată cu înaintarea în vârstă apare o retracție gingivală ușoară , retracție care de obicei este compensată de uzura dinților, astfel dinții își păstrează proporțiile.
Când ritmul retracției este accelerat din diferite cauze, dinții capătă un aspect alungit.

Aceste cauze pot fi multiple iar printre ele se numără:
- Inflamația gingivală (boala parodontală)
- Bruxismul (scrâșnirea dinților)
- Periajul dentar incorect, traumatic
- Obiceiuri vicioase (folosirea scobitorilor dentare, sugerea obiectelor, fumatul)
- Condiții anatomice nefavorabile (frenuri inserate înalt)
Retracția gingivală este un proces care apare în timp de aceea de multe ori este observat în stadii mai avansate când modificările devin evidente:
- Dinții devin alungiți
- Apar triunghiuri negre între dinți
- Apare sensibilitatea dentară
Uneori apare și o retracție a nivelului osos care urmează retracția gingivală. Dinții își pierd din suportul osos și devin mobili. În cazuri severe devenind irecuperabili.

Ce trebuie făcut când avem retracții gingivale?
În funcție de amploarea modificărilor atitudinea este diferită:
- Dacă modificările sunt incipiente,retracția gingivală este limitată și nu descoperă rădăcina,nu există simptomatologie dureroasă atitudinea va fi una profilactică:
- Pacientul trebuie instruit cu privire la metodele și tehnica de igienizare de acasă.
- Se recomandă o igienizare profesională
- Spațiile negre pot fi reduse prin reconturarea formei dintelui.
- Se recomandă efectuarea unui masaj gingival în fiecare zi, după periaj pentru stimularea circulației sângelui la nivel gingival.
- Biostimularea cu ajutorul laserului de tip diodă are un efect favorabil reducând sau stopând ritmul retracției gingivale și previne îmbolnăvirea parodontală
- Dacă modificările sunt mai mari și produc simptomatologie dureroasă, apar modificări importante de ordin estetic și funcțional, trebuie instituit tratamentul mai avansat:
- De cele mai multe ori astfel de modificări sunt însoțite și de modificări la nivelul osului,de aceea trebuiesc eliminate defectele osoase printr un tratament nonchirurgical/chirurgical.
- Defectele gingivale mari pot fi corectate prin folosirea unei grefe gingivale.În acest caz zona donatoare este de cele mai multe ori bolta palatină. O dată colectată grefa gingivală se poziționează la nivelul defectului și se suturează
100%
FĂRĂ DURERE
100%
RAPID
100%
EFICIENT
>95%
RATĂ SUCCES